Bucurestiului i se potriveste doar propriul model dezvoltat in sutele de ani de existenta. De aceea cred ca doar printr-o investigare atenta a felului in care s-a edificat orasul, ii putem gasi un raspuns pentru viitor. Am o divagatie mai lunga despre devenirea Bucurestiului, din careva dau un fragment, o fabulatie, despre influente, modele, viitor: „...cineva, un nebun, cocotat pe un monument in forma de teapa din Piata Revolutiei (vechea Piata Regala) arunca pe gura fatalitati si profetii despre oras: -Ce greci domnule! Fanarioti da, dar astia mult mai tarziu... Ce grila! Zamolxis, Romani. Astia nici nu au ajuns pe aici. Mlastina domnea! Mlastina si pasarile cerului! -Pai ai auzit de factorii non-liniari. Astia sunt Domnule motoarele Bucurestiului! Factorii non-liniari!

Pe vremea lui Ypsilante Voda, pe la 1798, Bucurestiul avea 67 sau 69 de mahalale si peste 6.000 de case , era inconjurat de maidane pe care nevoiasii isi construiau bordei de pamant, ici, colo, cu voie fara voie. Oricum nu se vedeau, cel putin vara se pierdeau in inaltimea buruienelor, a nalbei si a cucutei. Mai tarziu, „varu“ Constantin Ypsilanti incerca sa-i alinieze, acolo la fata locului, mai cu vorba buna, mai cu amenintari, dar degeaba caci strazi drepte si ceva mai largi nu s-au pomenit in Bucuresti decat dupa focul cel mare de la 1804. Dar, dupa cum se vede, nu s-a reusit a se indrepta strazile si regula alinierii caselor nici cu fapta la fata locului, dupa cum nu s-a reusit nici timp de o suta de ani mai tarziu, cu toate diversele planuri de alinieri. Cat au rezistat in acest oras modelele liniare, rationaliste? A fost unul, Borroczyn, pe la 1850, tarziu,domnule, tarziu, dupa focul cel mare. Printre razboaiele mondiale au mai indreptat ceva bulevarde si
ultimul, Ceausescu de-a incercat sa castreze orasul. Domnule, aici traditia este mai puternica decat orice masura scrisa! Cum spunea Petre Sutea: „Inspiratie si dogma, nu norma si initiere“.

Daaa! Orasul asta a fost desacralizat. Intai de fanarioti, apoi de speculanti, de comunisti, de hoti. Era odata un loc cu biserici, mahalale, maidane cu poezie, cu fum de lumanari si miros de mititei. Ca sa intelegi orasul asta uita-te cum zboara stolul de porumbei si asculta muzica de jazz. Improvizatie. Flexibilitate. Interactiune. Isi aleg cheia si tempoul cat sa le permita sa fie impreuna dar uite-i cum pleaca pe cont propriu. Ai zice ca nu se inteleg dar in esenta au o inlelegere a lor, mai presus de cineva care i-ar obliga sa fie impreuna. La porumbeii astia, unul o ia dupa ailalti. Nu ca oile. Desi nimeni nu stie ce i-a determinat pe ailalti s-o ia altfel decat pana atunci. Apoi stiu sa fie asa de rari cat sa nu se incurce intre ei. Sa se evite si sa se separe dar sa fie impreuna. Au nevoie unii de altii. Sunt ca oamenii acestor locuri. Stau impreuna in mahala desi nu stiu ce-i in orasul mare. Cand sunt in zbor, un porumbel nu vede tot stolul. El se raporteaza doar la vecinii imediati. De aici si libertatea de miscare fata de ansamblu.
Da domnule, orasul asta este un stol de porumbei !